
Constipația- tema taboo
Atât de simplu, atât de firesc și totuși încă rușinos de discutat despre constipație. Chiar și atunci când merg la medic, persoanele tind să mintă cum că totul e bine numai ca să nu vorbească despre ceva atât de intim. Pe de altă parte consider că mulți nici nu acordă importanță acestui subiect.
În prezent fiecare a doua persoană din Europa suferă de constipație, iar în unele țări medicii au ajuns să afirme că mersul la wc o dată la 2,3 zile este normal. Apropo, femeile sunt mult mai susceptibile să sufere de constipația și asta se datorează în mare parte stresului, adică a unui nivel înnalt de cortizol care joacă fiesta. În plus, trebuie să ținem cont de faptul că intestinul femeiei este mai lung și are mai multe unduituri. Dar cred că partea psihologică joacă totuși rolul principal. Este bine știut că femeile nu se simt confortabil să meargă la toaletă în afara domiciliului, fapt care deranjează enorm intestinul.
În general, în fiecare din noi se află constant aproximativ 2 kg de fecale localizate în intestinul subțire și gros. Cu cât mai mult timp acestea rămân acolo, organismul nostru începe să sufere.
Pe cât de multe persoane se confruntă cu acest disconfort, tot atât de multe persoane consideră că salvarea este în mâncarea lichidă, adică zeamă, borș și altele.
Acum că informația este mai pretutindeni trebuie doar să o alegi corect, se știe deja că secretul constă în acele misterioase figre despre care se tot vorbește.
Ce să facem dacă totuși ne confruntăm cu această problemă?!
- începem cu o hidratare suficientă a organismului și anume 30 ml apă curată la fiecare kilogram de greutatea ideală.
- consumați alimente bogate în fibre, acestea au rol de legătură și asigură eliminarea alimentelor și tocsinelor din interiorul intestinului. Femeile trebuie să consume 35-50 gr. de fibre zilnic, în mod ideal acestea provenind din surse naturale. Pentru bărbați este recomandată doza de 45-60 gr. de fibre zilnic. Printre cele mai bogate produse în fibră se numără prunele, perele și merele.
- aveți grijă de microbiomul intestinului, uneori chiar și prin adaosuri de probiotice, prebiotice și simbiotice.
- dacă simți nevoia să mergi la toaletă, nu ignora această dorință. Pentru intestin regimul este mult mai important decât oricare activitate. Astfel, dacă în fiecare dimineață acesta a fost obișnuit să elimine resturile de mâncare o oarecare abatere de la regim vă poate strica nu numai ziua, dar și următoarea săptămână!
- practică exercițiile fizice, mai ales acelea de relaxare. Încearcă să faci yoga, de obicei intestinul reacționează foarte bine la așa tip de efort fizic și foarte ușor se poate elibera atât prin eliminarea gazelor cât și printr-o chemare la wc.
- nu recurgeți la preparate laxative, doar în cazuri excepționale. Dacă te confrunți cu această situație, folosește supozitoarele de glicerină. Defecația ar trebui să aibă loc zilnic și dacă intestinul se simpte bine vei observa că acest proces se întâmplă aproximativ la aceeași oră. Însă dacă se mai întâmplă întârzieri și apare durere, cel mai bine ar fi să consulți medicul.
Majoritatea etichetelor conțin în prezent cantitatea de fibre care se conțin în produs sau orice informație o puteți verifica acum și online.
Printre cele mai bogate în fibre sunt:
- prunele, migdalele- 15/16 gr.
- ciocolata amară de 70%- 12,6 gr.
- fasolea roșie și albă fiartă, năutul, coacăza roșie-8/9 gr.
- coacăza neagră, nuci de pădure, pâinea din grâu integral-7/8 gr.
- zmeura, stafidele, pătrunjelul, nuci grecești- 6/7 gr.
Intestinul este organul care are propriul său sistem nervos și asta este uimitor! Pe cât de primitive sunt funcțiile sale pe atât de complexe și esențiale pentru alimentarea organismului dar și pentru o bună dispoziție!