Educația alimentară; partea nevazută a lucrurilor
Cu cât mai mult timp trece și cu cât mai multe informații acumulez, mă conving de faptul că nu am o educație alimentară corectă.
Desigur că totul pornește din copilărie când fie nu era diversitate în produse alimentare, fie nici cele care erau, plăcere nu prea aduceau. Cred că vă este bine cunoscută situația de a fi impus și preasat moral de a mânca ceva, ceva ce de multe ori nici aport nutritiv nu prea avea. Noi nu am primit o educație alimentară, pentru că nici părinții noștri nu au avut-o și uite așa continuă lanțul de dependențe și asociații create pe baza alimentelor.
Cu cât mai multe cunoști, cu atât mai greu este să aplici asta în practică. Vi s-a întâmplat așa ceva?! Mă confrunt cu această dilemă zilnic și încerc totuși să înțeleg, oare ce stă în spate. Partea nevazută a raționamentului cu care merg la masă, de ce aleg acele produse sau de ce aleg să mănânc înghețată pâna nu mai încape fizioligic? E starea psihologică, e relația personală pe care o ai cu mâncarea, și de asta suferă o mare parte a populație. Când îmi este bine, vreau să sărbătoresc, când îmi este greu așa aleg să mă jelesc.
Acum că problema este identificată, oare e mai ușor să și o elimin? Nu prea cred… noi ne iubim prea mult ca să ne limitam în acele plăceri de câteva secunde. Suntem ca acei copii de 4/5 ani care nu sunt capabil să opteze pentru mai mult dar mai târziu și își doresc acel puțin care îl văd acum în fața ochilor.
De ceva timp mă tot fascinez de oamenii care reușesc să își mențină aceeași greutate în decursul anilor. Ei sunt puternici și spun asta pentru că nu sunt dependenți de acele mici plăceri obținute din alimentație!
Toți vorbesc despre scop și dacă acestă este formulat corect atunci e foarte ușor să îl urmezi. Da, poate pentru prima dată și după aceea organismul îți reamintește de cât de simplu era să acumulezi țesut adipos, și cât de ușor era psihologic să nu depui efort. Iată așa, mă tot perindez dintr-o extremă în alta, pentru că nu am o cultură, o educatie alimentara!
Ei bine, dacă nu am primit-o în familie sau la școală, putem să o facem și mai târziu. Eu am început prin a exclude emoțiile legate de masă. Nu mănânc atunci când sunt tristă, enervată dar nici atunci când sunt fericită.
Mereu a fost mai ușor să cedezi, să găsește acele o mie de motive care te împiedică să îți atingi visul. De cele mai multe ori, oamenii cu care te fascinezi nu au supra puteri sau talente speciale, sunt doar acei oameni care nu au renunțat atunci când începea să devină greu.
Masa se ia fără a fi sustras, fără telefon, tv sau alte ocupații care nu îmi permit să urmăresc ce mănânc, cât și dacă nu cumva sunt deja sătulă!
Este uimitor cât de mult se schimbă necesitățile alimentare când ai o relație corectă cu mâncarea, pentru că până la urmă asta este sursa care ne hrănește trupul, sufletul trebuie alimentat altfel!
S-ar putea să-ți placă și
Și ce fac când îmi îndeplinesc dorințele?
Fiecare dietă nereușită își lasă amprenta
